Mircea Lucescu a anunțat vineri, 30 august, lista tricolorilor pe care se bazează pentru meciurile cu Kosovo (6 septembrie) și Lituania (9 septembrie) din Liga Națiunilor.
Pe lista selecționerului se află și un piteștean, Virgil Ghiță, de la MKS Cracovia (Polonia), fundașul crescut la Pitești de antrenorul Laurențiu Iordache (Țânțaru), la LPS, iar de la 12 ani de Gică Hagi la Viitorul.
Virgil Ghiță a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care Gică Hagi i-a crescut la Viitorul Constanța, iar puțină lume știe că Mircea Lucescu a vrut să-l transfere în urmă cu trei ani pe când antrena pe Dinamo Kiev.
Cine este Virgil Ghiță, unul dinte cei mai buni fundași centrali din Polonia
După cum ne-a declarat tatăl jucătorului, Virgil Ghiță Senior, fundașul celor de la Cracovia a început fotbalul la vârsta de 6 ani și jumătate, la Liceul cu Program Sportiv Pitești, sub îndrumarea antrenorului Laurențiu Iordache, cunoscut de toată lumea ca Țânțarul.
Între 11 și 12 ani, Virgil Ghiță a jucat la FC Argeș și de aici a plecat la Academia lui Hagi de la Constanța.
’’Țânțaru și Hagi sunt cei doi oameni cărora le mulțumesc pentru parcursul fotbalistic al fiului mei’’ – ne-a mai declarat Virgil Ghiță Senior.
Cotat la 1,5 milioane de euro conform site-ului Transfermarkt, Virgil Ghiță e un produs de Academia lui Gică Hagi și a plecat de la Constanța în luna februarie 2022 la Cracovia, pentru 1,2 milioane de euro.
Iată și ce spunea Hagi în martie 2023, despre piteșteanul Virgil Ghiță:
„Am tăcut, dar vin să spun un lucru. Ghiță a ieșit în statistica din Marca de acum un an în TOP 3 jucători U23 din Europa, înaintea lui Kounde! Și Ghiță nu poate face parte din lotul național? Deși joacă titular meci de meci și e între primii U23 din Europa?
Ăia de afară fac o statistică și arată că e foarte bun, dar pentru români nu e! De ce nu e la echipa națională Ghiță? Că e între primii 3 din Europa sub 23 de ani. Înaintea lui Kounde, domnilor, care e cumpărat de Barcelona! De ce nu e convocat la lot? Dați-i telefon (n.r. – lui Edi Iordănescu) și întrebați-l!
Ghiță joacă titular meci de meci! Singurul român din Polonia care joacă meci de meci! Și nu e convocat! Nu a jucat în România la echipă dintre primele 5, care joacă fotbal? A fost la toate loturile naționale! Atunci cum facem? Ce crede acest băiat dacă Spania îl declară în primii trei din lume și nu e convocat la echipa națională a României? Înseamnă că avem fundasi centrali prea buni, care joacă la Milan, la Barcelona?”, a declarat Gică Hagi la DigiSport.