Un piteştean de doar 25 de ani a reuşit să facă o afacere cu Dinu Patriciu din care a câştigat 1 milion de euro

patriciu.praxisFără a lucra o zi la stat, folosind la maximum cunoştinţele acumulate în anii de studenţie la ASE şi bazându-se pe fler şi simţul afacerilor, piteşteanul Alin Mutu, acum un prosper antreprenor, a reuşit să facă 1 milion de euro, visul american, la numai 25 de ani. El a povestit pentru revista Bussines Magazin care este secretul succesului său şi cum a reuşit să aibă afaceri ce trec de milioane de euro pe an şi continuă să crească, chiar şi în criza economică de care se plânge toată lumea. Rudă îndepărtată cu celebrul fotbalist, Alin Mutu are acum 37 de ani şi este proprietarul Galeriilor Praxis, şi, mai nou, asociat şi administrator al firmei de turism dentar Medical Tours Company.  

 

„Norocul meu a fost că am întâlnit pe cine trebuie“

Şi, totuşi, cum a ajuns piteşteanul până la 1 milion de euro? „Norocul meu a fost că am întâlnit pe cine trebuie“, spune Alin Mutu, povestind că, pe vremea când era încă student, a cumpărat un teren lângă gara din Piteşti. Pe credit făcut de părinţi şi girat cu apartamentul muncit o viaţă! Un teren inutil, în opinia părinţilor, însă cu potenţial, după el! În aceeaşi perioadă, student fiind, şi profitând de faptul că îşi alesese ca temă de studiu benzinăriile, a încercat să vândă terenul de lângă gara Piteşti mai departe unor reţele de astfel de furnizori. „De la Lukoil m-au dat afară, dar la Rompetrol am reuşit.“, spune Alin Mutu. Aşa a ajuns să-l cunoască pe Şerban Patriciu, fratele lui Dinu Patriciu, şi, în cele din urmă, Rompetrol a semnat, în 2002, un contract de un milion de euro cu Alin Mutu, prin care acesta închiria terenul companiei petroliere pentru benzinării de la Gara Piteşti.
Rompetrol a investit apoi acolo 1,5 milioane de euro, iar Alin Mutu s-a simţit, după cum mărturiseşte, milionar. A închis creditul părinţilor, iar, cu banii câştigaţi de la Rompetrol, care îi dădeau acum bonitate, a intrat în alte proiecte. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.