Un pensionar din Aninoasa şi-a donat toţi banii Spitalului Câmpulung. El vrea să cumpere incubatoare pentru nou-născuţi

Un pensionar din Aninoasa şi-a donat toţi banii Spitalului Câmpulung. El vrea să cumpere incubatoare pentru nou-născuţi. Ion Cârstoiu, un pensionar de 72 de ani din Aninoasa, şi-a donat toţi banii strânşi de-a lungul vieţii, în jur de 10.000 de euro, către Spitalul Câmpulung, secţia de neonatologie.

Pentru că în tinereţe a făcut o greşeală, renuntând la copilul pe care iubita sa ar fi trebuit să îl nască, el s-a gândit că astfel va da o şansă la viaţă altor copii născuţi prematur. De aceea, a cerut conducerii spitalului să cumpere din banii săi incubatoare şi alte aparate de care este nevoie. „Datorită acestui fapt am zis să iau un incubator pentru nou-născuţi. Am considerat ca banii astia daca eu nu-i mai pot folosi, să-i folosescă pentru sănătatea oamenilor. Să fie mai cinstiţi şi să aibă grijă de semenii lor. Am fost satisfacut, am plecat aşa cu o inimă împlinită!” a declarat bătrânul după ce a donat banii.

Ion Cârstoiu a lucrat toată viaţa ca şofer iar acum are o pensie micuţă, de doar 1300 de lei, despre care spune că îi ajunge pentru nevoiele sale. Soţia i-a murit acum câteva luni şi nu are copii, dar îngrijeşte, din puţinul său, şi un adolescent cu probleme de sănătate, nepotul soţiei sale.

Gestul bătrânului care a bătut în poarta spitalului ca să-şi lase toate economiile i-a impresionat pe medici şi pe vecini. Nicolae Alexe, reprezentantul Spitalului Municipal din Câmpulung, a declarat. „Ne-a lăsat fără cuvinte. Banii vor fi folosiţi pentru doua monitoare de funcţii vitale la terapie intensivă şi pentru un generator la neonatologie”

Ca o mică recompensă, în comparaţie cu gestul imens făcut de Ion Cârstoiu, conducerea spitalului a decis ca pe incubatoarele care vor fi cumpărate din banii donaţi va fi scris numele lui. Pentru ca oamenii să nu uite că şi omenia salvează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.