Pe 17 mai, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și corupere sexuală a minorilor, și au reținut un bărbat de 38 de ani, din Slatina, județul Olt.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 17 mai, cel în cauză ar fi manifestat acte de natură sexuală față de o minoră de 10 ani, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Pitești.

În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, cel în cauză a fost identificat în scurt timp și condus la sediul poliției pentru audieri.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comments

comments