Ordinul Asistenților Medicali Argeș a organizat marți, 3 noiembrie 2015, în Pitești, Hotel Alcadibo, manifestarea științifică cu tema „BOLILE PARAZITARE, O PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ”

La lucrări au participat peste 200 de asistenți medicali din Spitalul Județean de Urgență Pitești, ceea ce a confirmat existența unui interes deosebit pentru subiectele prezentate.
A răspuns invitației Ordinului Asistenților Medicali Argeș, doamna dr. Camelia Constantin din Secția Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență Pitești, care a fost prezentă în cadrul lucrărilor cu teme de actualitate și interes, abordând aplicat și profesionist două din bolile parazitare, giardioza, trichineloza, punând accent pe măsurile de profilaxie în prevenția acestor boli.

Astfel, în ceea ce privește profilaxia giardiozei,dr. Constantin a subliniat că trebuie evitată apa de băut suspectă de contaminare, evitarea consumului de fructe și legume nespălate și igiena strictă-spălare pe mâini cu apă si săpun.
Referitor la trichineloză, aceasta a conchis că boala nu se transmite de la om la om și căomul este infestat prin consum de carne parazitată cu larve, insuficient preparată termic.În acest caz, este foarte important de știut faptul că înainte de consum, carnea trebuie să fie preparată termic corespunzător și că examenul trichinoscopic este imperios necesar în abatoare și gospodării.

Au mai susținut lucrări asistenți medicali din cadrul Spitalului Județean de Urgență: Amalia Neacșu-asistent șef secția OG 2, Mihaela-Loredana Popescu-asistent șef secția Pneumologie, Cristina Tănase-asistent șef secția Chirurgie 2, care au adus în atenția participanților managementul îngrijirilor acordate pacienților cu toxoplasmoză și chist hidatic.

Lucrările evenimentului au fost moderate de președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, doamna Estera Ambruș. O contribuție semnificativă în realizarea simpozionului a avut-o și doamna Doina Fănica, vicepreședinte al Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

La finalul manifestării s-a derulat o sesiune de dezbateri, Estera Ambruș concluzionând: ”€Deşi sintagma frecvent uzitată „Este mai ieftin să previi decât să tratezi” poate părea demodată, noi credem că este mai adevărată decât oricând. Ca asistenți medicali, este necesar să ne îndeplinim responsabilitățile privind educaţia pentru sănătateşi să promovăm în rândul comunității noastre sănătatea înconcordanţă cu standardele Uniunii Europene”

Comments

comments