UPDATE! Poliţiştii argeșeni aflaţi în serviciul de patrulare au găsit un bărbat rănit. Aceştia au acordat primul ajutor şi au reuşit să prindă agresorul, care, după cercetări, a fost reţinut. ”În cursul nopții de 2 spre 3 aprilie, aproape de miezul nopții, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza comunei Lunca Corbului, a observat un bărbat care era rănit în zona toracelui.

Cei doi polițiști, din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, au acordat primul ajutor, timp în care au obținut primele date despre agresor și au reușit prinderea acestuia.

Bărbatul rănit, în vârstă de 31 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în stare de conștientă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, cercetările fiind desfășurate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, în baza delegării.

În această dimineață, în urma administrării materialului probator, al doilea bărbat, de 39 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Felicităm colegii pentru prezența de spirit”, transmite Poliția Argeș.

Azi noapte, în jurul orei 1.00, în comuna argeșeană Lunca Corbului, polițiștii aflați în patrulare au găsit pe drum, un bărbat înjunghiat în zona toracelui, în urma unui conflict avut cu un cumnat. Bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost găsit conștient. Polițiștii au acordat primul ajutor pentru oprirea hemoragiei și l-au prins pe agresor. Victima a fost transportată la spital.

Comments

comments