Un bărbat de 39 de ani, din Argeş, suspect de terorism, a fost prins de BCCO şi DIICOT Piteşti

 

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii DIICOT Piteşti au efectuat trei percheziţii în judeţul Argeş, pentru a prinde un bărbat suspectat de terorism. Suspectul a fost prins de procurorii DIICOT și va fi dus la DIICOT Pitești, urmând a fi reținut.

Acesta folosea pseudonimul „€Ibrahim”€. În 2016, a utilizat o rețea de socializare, unde și-a făcut mai multe conturi și a postat fotografii cu sigla unei rețele teroriste, dar și mai multe imagini video cu decapitări, pentru a câștiga noi adepți care ar putea săvârși aceleași fapte.

Cetățeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă. Întors în România, cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază, potrivit unui comunicat oficial postat pe site-ul Serviciului Român de Informații.

În primăvara anului 2015, bărbatul s-ar fi deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

Comunicatul SRI, integral, AICI.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.