Un băiat din Pitești, hoț la 14 ani. Poliția l-a prins în urma unei postări pe o rețea de socializare

0
274

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, în urma postării pe o rețea de socializare a unei capturi video în care se observă un tânăr care sustrage bunuri dintr-un magazin.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în seara zilei de 8 octombrie, un minor de 14 ani, din Pitești, ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 200 de lei, din incinta unui magazin. Prejudiciul a fost recuperat și restituit reprezentantului persoanei vătămate. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here