Un audit plătit din bani publici, 1 miliard de lei vechi, comandat de CJ Argeş, a primit statut de confidenţialitate

Conducerea CJ Argeş a comandat un audit la proiectul de tristă amintire “Ghiţu – Molivişu”. Proiectul pe fonduri europene, anunţat cu surle şi trâmbiţe a fost un eşec, care s-a lăsat inclusiv cu plângeri penale, dar şi cu o sumă de rambursat de circa 400.000 euro.

„€În calitate de membri în A.D.I. Molivișu şi de reprezentanţi ai judeţului Argeş, vom face o analiză serioasă în urma anchetei organelor în drept, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. După elucidarea suspiciunilor, Consiliul Judeţean Argeş va aloca sumele necesare, care în acest moment sunt prevăzute şi asumate, astfel încât pârtia de schi Molivișu să poată fi funcţională în sezonul următor”€ – declara la începutul lunii martie preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu.

Toate bune şi frumoase, numai că auditul plătit din bani publici… nu poate fi făcut public. Culmea, auditul nu este confidenţial doar pentru argeşenii care vor să ştie cine se face vinovat de jaful de la Molivişu, ci şi pentru consilierii judeţeni, cei care au votat pentru acest audit, dar nu au fost şi anunţaţi că nu pot afla concluziile finale.

Primul consilier judeţean care a cerut să-i fie pus la dispoziţie raportul a fost Cătălin Bulf: “Am făcut o cerere pe care am înaintat-o CJ Argeş, prin care am cerut să fie pus la dispoziţie raportul întocmit de către auditorul plătit din banul public pentru Proiectul Molivişu. Auditul pentru acest raport a costat nici mai mult nici mai puţin de 1 miliard lei vechi, conform Hotărârii CJ Argeş. Numai că Dan Manu a dat un răspuns şocant: „Raportul este confidenţial”. Dan Manu este noul Iordache al Argeşului. Merge pe principiul „altă întrebare”.

Ce s-ar întâmpla oare dacă şi Curtea de Conturi a României ar spune că auditurile întocmite de această instituţie poartă statul de “CONFIDENŢIALITATE”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.