

Tariful de cazare variază în funcţie de numărul de zile şi de talia câinelui
Preţurile percepute de Dan Necula pentru cazarea câinilor nu sunt deloc mari, ţinând cont de faptul că, pentru o zi de stat la pensiune, stăpânul va plăti pentru animalul său între 25 şi 35 de lei, fără să-i aducă hrană de acasă. „Preţurile variază în funcţie de câine şi de zilele petrecute la pensiune. Eu nu pot percepe acelaşi tarif pentru toţi, deoarece un câine de talie mică mănâncă mai puţin decât unul de talie mare şi, automat, costurile sunt diferite“, afirmă proprietarul pensiunii. Este bine de ştiut că toţi câinii aduşi la pensiunea din Ştefăneşti vin însoţiţi de carnetul de sănătate, deoarece aici nu sunt primiţi cei bolnavi sau agresivi. Şi asta pentru că, atunci când animalele sunt scoase la joacă sau antrenament – iar asta se întâmplă de cel puţin trei ori pe zi – ei interacţionează şi nu se doresc incidente. „La acest moment, pensiunea se află într-o mică transformare, iar acesta este şi motivul pentru care avem puţini câini. Însă cel mai aglomerat este primăvara şi vara, când oamenii pleacă în concedii şi îşi aduc aici animalele de companie pentru a le şti în siguranţă pe perioada în care nu le sunt alături“, a încheiat Dan Necula.