Ultima supravieţuitoare a grupului de partizani de la Nucşoara, Elena Arnăuţoiu, decorată de Preşedintele României

1,429 views

Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat miercuri, 3 august, într-o ceremonie oficială, trei foști deținuți politic, printre care se numără şi Elena Ion Arnăuţoiu, sora lui Toma şi Petre Arnăuţoiu, ultima supravieţuitoare din grupul de rezistenţă împotriva comunismului format la Nucşoara, judeţul Muscel, în primăvara anului 1949.

Grupul de la Nucşoara e doar unul din cele câteva zeci de grupuri de rezistenţă împotriva comunismului din Munţii României şi cel mai longeviv. Era format din oameni care s-au opus încă de la început comunismului, mai apoi s-au ascuns în munţi şi sperau să intervină pentru schimbarea regimului, odată cu declanşarea unui eventual război între anglo-americani şi Uniunea Sovietică. Deşi rezistenţa a durat până spre anii ‘60, e puţin cunoscută şi slab prezentată în manualele de istorie.

Grupul lor a fost unul dintre cele mai longevive grupuri de partizani anticomunişti din Europa Răsăriteană şi a fost condus de Toma Arnăuţoiu, fost ofiţer în garda Regelui Mihai. Ultimii patru membri ai grupului au fost arestaţi în 1958: între ei, Ioana – un copil de 2 ani, născut în munţi – fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop. Elena Ion Arnăuţoiu şi-a văzut ultima dată părinţii şi fraţii în timpul anchetelor de la Securitate. Alături de fraţii Arnăuţoiu, au fost închişi părinţii lor, dar şi sora mai mare, Elena.

“Vă felicit pentru această distincţie, care răsplătește curajul de necontestat de care aţi dat dovadă împotrivindu-vă regimului comunist!”

Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de decorare a trei foști deținuți politic

„Stimată doamnă Arnăuţoiu,
Preacucernice părinte Tomaziu,
Stimate domnule Ciurică,
Onorată audiență,

Vă felicit pentru această distincţie, care răsplătește curajul de necontestat de care aţi dat dovadă împotrivindu-vă regimului comunist! Se spune că «rezistenţe mari şi piedici mari se opun în lumea asta numai unei voinţe mari».

Sunteţi un monument de jertfă şi suferinţă, un simbol în viaţă al opoziţiei faţă de regimul totalitar, drept pentru care vă asigur de preţuirea mea şi a generaţiilor de astăzi. Vă rog să acceptați aceste decorații ca o modestă recunoaștere a suferințelor pe care le-ați îndurat.

Deşi înfăţişaţi trei destine diferite, vă caracterizează, din nefericire, un numitor comun: acela că aţi avut de îndurat de pe urma actelor dumneavoastră exemplare.

V-aţi sacrificat întreaga familie, întreaga viaţă. Cu toate acestea, autorităţile comuniste nu au reuşit să suprime demnitatea şi credinţa dumneavoastră în libertate. Avem datoria să transmitem aceste valori generaţiilor de astăzi şi celor care vin. Numai astfel putem evita, pe viitor, tendinţele autoritare ori totalitare.

În prima zi ca Președinte al României, am decorat un fost deținut politic. Așa am ales să-mi încep mandatul, pentru că mi-am propus atunci şi am promis că voi onora toate valorile din societatea românească. Iar foştii deţinuţi politic sunt un exemplu de altruism şi tenacitate. Aţi fost persecutaţi de Securitate şi supuşi unui regim inuman de detenţie, dar aţi continuat să luptaţi şi să credeţi cu tărie în adevăr şi libertate.

Doamnelor şi domnilor,

Este o onoare să decorez, astăzi, trei persoane cu vârste cuprinse între 85 şi 100 ani, dar care îşi poartă anii cu atâta nobleţe şi seninătate.

Aţi parcurs aproape un secol de istorie, aţi suferit sub un regim totalitar şi iată că acum, după zeci de ani, eforturile şi suferinţele dumneavoastră sunt recunoscute.

Daţi-mi voie să vă felicit încă o dată pentru această distincţie şi să vă asigur că voi face în continuare tot ce îmi stă în putere ca memoria celor care au luptat împotriva regimului comunist să fie onorată şi cultivată, atât de către membrii societăţii româneşti, cât şi de către o instituţie serioasă: un Muzeu al comunismului, proiect care va prinde contur cât de curând.

Numele dumneavoastră, precum şi al tuturor celor care s-au sacrificat pentru generaţiile de astăzi, nu trebuie date uitării. Ele reprezintă un exemplu de luptă contra nedreptăţilor şi tiraniei.

Vă felicit și vă mulţumesc!”

Comments

comments