UE impune spitalelor româneşti să taie orice răsplată pentru donarea de sânge

Donarea de sânge ar putea deveni un act strict caritabil! Din 2020, Uniunea Europeană vrea să interzică răsplătirea celor care își ajută semenii aflați în mare nevoie.

Donatorii de sânge nu vor mai primi nicio recompensă. În doi ani, românii care donează sânge nu vor mai fi răsplătiţi cu bonuri valorice, aşa cum se întâmplă în prezent. Asta pentru că România trebuie să se ralieze unor cerinţe europene care deja se respectă în restul ţărilor europene.

Cu alte cuvinte, donatorii nu vor mai primi nici bonurile de masă de 63 de lei, nici reducerea la jumătate a abonamentului de transport în comun, nici ziua liberă de la serviciu.

Dispariția acestor beneficii va veni în contextul în care, nu în puține cazuri, ele sunt o sursă de venit pentru donatori sau o motivație puternică pentru a merge la centrele de recoltare.

În consecință, autoritățile sanitare atrag atenția că, peste doi ani, România s-ar putea confrunta cu o criză majoră de sânge, cu atât mai mult cu cât nici acum nu stă prea bine la rezervele din spitale, iar numărul donatorilor este foarte mic: doar 1,7 la sută din populație.

Însă tocmai această plată îi face pe mulţi să se prezinte la centrele de donare din ţară, atrag atenţia specialiştii din sistem, care spun că, în lipsa unor campanii susţinute de informare şi educaţie, România s-ar putea confrunta cu o criză majoră de sânge din 2020, când va trebui să renunţe la acest tip de recompensă pentru donatori.

Doar 1,7% din populaţia adultă din România donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.