România trebuie să transpună până în august 2022 o directivă europeană care acordă angajaților cu copii mici posibilitatea creării unui program de lucru flexibil care să corespundă cu nevoile acestora astfel încât angajații să le poată purta de grijă celor mici.

Directiva europeană a fost aprobată în luna august a anului 2019, iar autoritățile legiuitoare din statele membre au termen până la august 2022 să transpună actul european în legislațiile naționale, potrivit Mediafax.

Potrivit directivei, ce vizează drepturile angajaților europeni cu copii mici cu vârsta de până la 8 ani, cei ce se încadrează și vor să beneficieze de prevederile actului european vor trebui să ceară superiorilor crearea programului flexibil.

Acest program de muncă flexibil vine să încurajeze părinții și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii și presupune câteva de flexibilitate a muncii pentru părinți, de la alegerea timpului de început și de sfârșit al programului, la munca de acasă sau o combinație între munca la birou și cea în afara biroului.

„În acest scop și având în vedere nevoile lucrătorilor, aceștia au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopul de a-și adapta modurile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a unor formule de muncă la distanță, a unor programe de lucru flexibile sau a unei reduceri a timpului de lucru pentru acordarea de îngrijiri”, arată directiva.

Zilele lucrătoare la care se face trimitere se referă la programul de lucru cu normă întreagă, astfel cum este definit de statul membru în cauză.

Comments

comments