Patru turiști rătăciți în munții din Argeș! La căutări au participat salvatorii montani și jandarmi. ”În urma apelului 112 venit aseară târziu, referitor la patru turiști rătăciți în creasta Făgărașului după ce rataseră întoarcerea în Valea Rea de pe vf. Moldoveanu, la solicitarea Jandarmeriei Montane, Salvamont Argeș a alertat patru salvatori montani care să-i ajute pe cei doi jandarmi montani de la postul Arefu.

Cei patru se despărțiseră, primul fiind localizat pe Valea Rea, iar ceilalți trei au fost recuperați din refugiul Viștea Mare.

Atragem atenția apelanților 112, în caz de rătăcire să rămână în zona cu semnal, să nu se despartă sau să încerce să găsească o variantă de întoarcere, pentru că în acest mod apar complicații suplimentare în timpul acțiunii de salvare, care pot duce la evenimente tragice”, transmite Salvamont Argeș.

Comments

comments