Avocatul Dan Ioan Panţoiu, cel care îl apără pe primarul suspendat al Piteştiului, Tudor Pendiuc a transmis un mesaj al edilului pentru piteşteni. Tudor Pendiuc a precizat că nu doreşte să comenteze acuzaţiile aduse, însă ţine să îi asigure pe piteşteni că este nevinovat şi că în cele din urmă „adevărul va învinge”.

Iată mesajul din arest, transmis de Tudor Pendiuc piteştenilor:

„Am ales drept conduită să nu comentez acuzaţiile aduse mie şi familiei mele, din respect pentru instituţiile statului român şi având convingerea că doar justiţia suverană va decide cu privire la acuzaţiile nedrepte şi nemeritate care-mi sunt aduse. Cea mai importantă perioadă a vieţii mele am dedicat-o municipiului Piteşti şi cetăţenilor săi. Am convingerea că realizările pe care le-am obţinut împreună cu piteştenii nu vor fi murdărite de acuzaţiile nefondate şi nereale care îmi sunt puse în sarcină. Îi asigur pe cetăţenii municipiului Piteşti, pe toţi cei care mă cunosc, de nevinovăţia mea şi a fiicei mele, pe care o vom dovedi în instanţă. Sunt, de asemenea, convins că în cele din urmă adevărul va învinge, aşa cum lumina zilei învinge întotdeauna şi cea mai neagră noapte.

Doresc să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste momente grele şi sper ca Bunul Dumnezeu să-mi dea puterea să le depăşesc, aşa cum de altfel am depăşit până acum toate încercările vieţii la care am fost supus de nenumărate ori. Prezentul demers este urmare a faptului că dosarul în care sunt inculpat, odată ce a depăşit faza urmăririi penale (care se presupune a fi secretă, dar care nu-mi explic cum a fost pe larg dezvoltată şi comentată în media), aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti, a trecut în faza publică şi mă consider îndreptăţit să aduc la cunoştinţa tuturor celor care au crezut în mine cele mai sus-arătate”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI