Trei români, salvați de organele unui bulgar. Unul dintre pacienții primitori are doar 34 de ani

Trei români, salvați de organele unui bulgar. Unul dintre pacienții primitori are doar 34 de ani. Primul transplant făcut în România cu organe recoltate de la un pacienţi din Bulgaria a fost efectuat aseară la Spitalul Fundeni. Este vorba despre transplantarea unui ficat şi a doi rinichi, astfel fiind salvată viaţa a trei bolnavi din ţara noastră. Donatorul avea 47 de ani. Primitoarea ficatului fost o bolnavă de 52 de ani cu ficat polichistic iar unul dintre pacientii care au primit rinichii avea doar 34 de ani. De la pacientul bulgar au mai fost prelevate cornee, piele și alte țesuturi, deci numărul bolnavilor pe care i-a salvat după ce a murit este, de fapt, mult mai mare!

Chirurgul Guenadiy Vatachki, medic bulgar care lucrează în România, a explicat cum a fost făcut întregul procedeu. Chiar el a făcut prelevarea în Veliko Târnovo. ”Prelevarea care a avut loc ieri este rezultatul unui protocol încheiat între agențiile de transplant ale României și Bulgariei în vederea colaborării în domeniu, după eforturi îndelungate din ambele părti, de aproximativ 2 ani. Bulgaria ne-a oferit acest donator pentru că nu aveau receptori pentru acele organe.

Este a 2-a prelevare de acest tip multumită acestui protocol, dar este prima oară când organele sunt și transplantate. Ieri s-a transplantat ficatul, iar rinichii în cursul zilei de astăzi la Fundeni. Este un eveniment foarte important și motiv de bucurie. O colaborare care va salva multe vieți aici în Balcani.

Pacienții din România așteptau de mult timp aceste organe, mai ales că unul dintre pacienți este tânăr, are 34 de ani” a spus medicul în direct la Antena 3.

Transplanturile au fost un real succes, prof dr. Vlad Brasoveanu a facut tot posibilul ca transplantul să reușescă. Cu aceasta ocazie echipa de medici din România transmite recunoștinta  donatorului bulgar și familiei lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.