Trei proiecte importante ce vor schimba faţa Spitalului Judeţean: corp nou de spital, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului şi reabilitarea termică şi estetică

0
495

Luni, 3 septembrie, conducerea Consiliului Judeţean Argeş a numit un nou director interimar la  Spitalul Județean de Urgență Argeș, în persoana unui inginer, Aurelian Gheorghe, directorul Unității de Implementare a Proiectului ISPA Managementul Deşeurilor.

Justificarea pentru alegerea unui inginer şi nu a unui doctor pentru a asigura managementul cxelui mai important spital se leagă, după cum a explicat Dan Manu, preşedintele CJ Argeş, de proiectele majore de investiţii ce se derulează sau se vor derula în curând la Judeţean.

“În prezent și în perioada următoare pentru Spitalul Județean Argeș avem trei priorități majore. Este vorba de investiții, de construcții majore, dintre care două sunt proiecte europene, iar a treia investiție din fonduri proprii, interne. Din fonduri proprii se realizează extinderea spitalului, construirea unui nou pavilion. Acest lucru este necesar deoarece dorim ca fiecare salon să aibă propriul grup sanitar, situație care ar reduce numărul de paturi existente. O reducere a numărului de paturi ar afecta dramatic sursa de finanțare a spitalului. În consecință, pentru menținerea numărului de paturi dar, în special, pentru sporirea confortului de cazare la Spitalul Județean va fi construit noul pavilion. Pe fonduri europene avem alte două proiecte. Primul vizează modernizarea și dotarea Ambulatoriului, Policlinicii, având și aici trei priorități: dotarea cu un computer tomograf, un RMN și un  aparat de radioterapie atât de necesar Secției de Oncologie. Ideea că pe banii proprii se poate realiza o astfel de investiție este o iluzie, o utopie. A doua mare investiție, pe fonduri europene, vizează izolarea termică a spitalului, de la subsol până la terasă totul se va igieniza, se vor pune panouri solare și se va da o nouă față spitalului” a declarat public preşdintele CJ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here