Trei bărbați din Argeș, reținuți pentru braconaj! Au vânat ilegal un căprior

Pe 10 iunie, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au reţinut trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic. Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 28 mai, trei bărbați de 26, 38 și, respectiv 40 de ani, toți din comuna Slobozia, ar fi braconat un căprior pe raza localității Mozăceni, folosind câini din rasa ogar.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au găsit, pe un câmp de pe raza comunei Mozăceni, un autoturism ce avea ușile deschise, lângă care nu se afla nicio persoană, iar în apropierea acestuia au fost identificați un câine din rasa ogar și un căprior.

Prejudiciul creat este de 20.000 de lei.

În vederea continuării cercetărilor, s-a procedat la indisponibilizarea autoturismului și, totodată, la predarea ogarului, în custodie, la o asociaţie chinologică.

După administrarea probatoriului, cei trei bărbați au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.