Din cauza instalarii vremii nefavorabile, CNAIR a decis sâmbătă, 28 octombrie, să închidă Transfăgărăşanul, mai devreme cu câţteva zile decât era stabilit. Decizia a fost luată de Secretarul de Stat al Ministerului Transporturilor, Mircea Biban, și CNAIR în baza avertizărilor meteo existente.

Astfel, începând cu ora 15:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, a fost închisă pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a căderilor de zăpadă, viscolului, ceții și pericolului de avalanșă.

“Având în vedere riscul major pentru viața și integritatea corporală a participanților la traficul rutier, cauzat de evoluția vremii în acest anotimp, secretarul de stat si CNAIR au luat decizia închiderii circulației pe acest sector de drum, până la începutul lunii iulie a anului viitor, când condițiile meteo vor permite reluarea traficului rutier” se arată în comunicatul oficial al Ministerului Transporturilor emis chiar sâmbătă.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa prima pagina – caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/si de TWITTER, @CNADNR.

Comments

comments