Transalutanus Fest – Imagini spectaculoase din prima zi de festival

În acest weekend, la Castrul Roman Jidova, argeșenii și turiștii iubitori de istorie au ocazia să trăiască o experiență unică, să călătorească în trecut și să descopere cum trăiau înaintașii noștri în urmă cu aproape două milenii. Festivalul “Transalutanus Fest”, ediția a IV-a, și-a deschis porțile sâmbătă, 7 septembrie, în prezența a numeroși vizitatori, care s-au bucurat de un program diversificat și interactiv.

Războinicii cu spada în mână și echipaţi cu armuri, dar și frumoasele domnițe, alături de meșteșugarii vremii, au refăcut tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri. Taberele antice, dacică și romană, au fost create în așa fel încât să redea într-un mod cât mai real îndeletnicirile din acele timpuri.

Bătălia dintre legiunea romană și barbari a facut deliciul celor prezenți. Oamenii s-au strâns cu mic cu mare să privească lecția de istorie, iar unii chiar au învățat să se lupte.

Călătoria în timp nu s-a oprit însă aici. Vizitatorii au fost invitaţi la ateliere de fierărie, țesut, olărit, zale, pielărie, gastronomie antică și tir cu arcul. Nu au lipsit nici muzica și dansurile antice.

Festivalul Transalutanus Fest este o inițiativă importantă de promovare a patrimoniului cultural și istoric local, care își propune să aducă în atenția publicului valoarea culturală și istorică a Castrului Roman Jidova.

“Cred că acest eveniment este unul de bun augur, iar pentru cei care ne-au trecut pragul în premieră sper să fie un motiv în plus să ne viziteze și pe viitor. Este un eveniment la care noi, cei de la Consiliul Județean, ținem foarte mult. Ne-am dorit ca Argeșul să fie inclus pe harta manifestărilor de acest gen. Și iată că implicarea și investiția noastră dau rezultate, întrucât acest festival a crescut de la an la an și sunt convins că și edițiile viitoare vor aduna aici și mai mulți iubitori de frumos și de istorie, cât și mai mulți participanți, nu doar din zona Argeșului, ci și din toată țara. Este important pentru noi să scoatem în evidență și acest edificiu, mai ales că, de aproximativ o lună, Castrul Roman Jidova este inclus în patrimoniul UNESCO, o mândrie în plus pentru noi cei care gestionăm destinele acestui obiectiv” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Festivalul Transalutanus Fest, ediția a IV-a, se încheie duminică, 8 septembrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.