Trafic rutier închis în Argeș pentru ”Trofeul Câmpulung 500”

0
154

În zilele de 18 și 19 septembrie 2021, pe raza localității Lerești, traficul va fi închis pe DJ 734, pe tronsonul de drum cuprins între km 8 și km 13+800m_, între orele 07:00-19:00 în ziua de sâmbătă, respectiv 07:00-17:00 în ziua de duminică.

Pentru organizarea pe teritoriul județului Argeș, a celei de-a X-a ediții a competiției de automobilism ”TROFEUL CÂMPULUNG 500”, din cadrul etapei a VII-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2021, vor fi instituite restricții de trafic, cu închiderea circulației pe DJ 734, Voinești – Lerești – Voina, pe tronsonul cuprins între km 8 și km 13+800m, după cum urmează:
– Sâmbătă, 18 septembrie 2021, în intervalul 07:00 – 19:00;
– Duminică, 19 septembrie 2021, în intervalul 07:00 – 17:00.

10 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, precum și 24 de jandarmi argeșeni și 6 polițiști locali din cadrul Poliției Locale Câmpulung, vor suplimenta personalul organizatoric.

”Atenționăm persoanele care au rezervare la unități de cazare aflate pe tronsonul în cauză, respectiv pensiunile din zona barajului Râușor, cu privire la faptul că _trebuie să ajungă la acestea în afara intervalului menționat.

Pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de trafic aglomerat, recomandăm conducătorilor auto să își păstreze calmul, să nu uite de politețea rutieră, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale organizatorilor și să nu blocheze intersecțiile.

Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule sau efectuarea unor manevre riscante în trafic.

Celor care doresc să urmărească competiția în calitate de spectatori le recomandăm să respecte indicațiile organizatorilor și să nu se plaseze în zone cu risc de producere a unor accidente.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum”, transmite Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here