Sărbătorit de creștini pe 6 decembrie, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi. Este iubit de copii, cărora le aduce cadouri, dar şi de cei mai sărmani, pe care îi păzeşte şi îi ajută.
În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie ca ghetuţele sau cizmuliţele lor să fie lustruite, deoarece Moş Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminţi. Copiii neascultători primesc o nuieluşa, menită să îi atenţioneze şi să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor. Pentru Moş Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-şi da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae
În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă cregunțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.
În alte regiuni, fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.
În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete și își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc.
Potrivit tradiției, obiectele ascuțite, obiectele de culoare neagră şi trusele de cosmetică, dar și mărgelele nu sunt recomandate a fi dăruite, deoarece se spune că aduc ghinion.