În ciuda faptului că Argeşul este un judeţ bogat, care dă ţării un procent însemnat din PIB şi oferă numeroase locuri de muncă bine plătite, în 2014, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş s-a situat între primele agenţii teritoriale atât din punct de vedere al numărului de beneficiari, respectiv 215.697 persoane, cât şi al sumelor pe care le achită acestora. Astfel asistenţa socială ne-a costat anul trecut 246.876.588 lei, adică peste 2.468 de miliarde de lei vechi! Plus alte 12,5 miliarde, contribuţii la sănătate şi fondul de pensii!
Conform datelor oficiale, 94% dintre beneficiarii de ajutor social sunt din mediul rural. Vara aceştia prestează munci sezoniere, ajutorul social suspendându-li-se. Pe timpul iernii, asistaţii solicită ajutorul social nemaiavând surse de venituri. Un alt motiv pentru solicitarea ajutorului la începutul sezonului rece este legarea ajutorului social de alte două beneficii: ajutorul de încălzire şi alimentele primite de la Uniunea Europeană.

În Argeş, 107.752 de copii primesc alocaţie

Deşi minorii au o alocaţie de numai 42 de lei pe lună, infim faţă de nevoile reale pentru creşterea unui copil, în 2014, pentru cei 107.752 de copii care au primit alocaţie de stat s-au plătit 76,5 milioane lei, adică 765 de miliarde! În 2014, agenţia a achitat şi 674 alocaţii de plasament, în valoare totală de 1,2 milioane lei, adică peste 12 miliarde de lei vechi şi 7.732 de alocaţii pentru susţinerea familiei, în valoare de peste 77 de miliarde de lei vechi.
Anul trecut, în evidenţele AJPIS au fost nu mai puţin de 4.320 de mămici care au primit, pe două reglementări diferite, aproape 454 de miliarde de lei vechi. Legea prevede că dacă mămica se întoarce la lucru după ce copilul împlineşte un an, are dreptul la un stimulent de inserţie. Anul trecut au fost 1.516 cereri, pentru care s-au achitat peste 92 de miliarde de lei vechi. Alte 81 de milioane de lei vechi au fost plătite ca sprijin lunar în plus faţă de indemnizaţia de creştere a copilului, potrivit a două articole din ordonanţa 111/2010. Potrivit legii, contribuţiile de sănătate pentru persoanele care primesc indemnizaţie de creştere a copilului se suportă tot de către stat, astfel că din bugetul AJPIS au mai fost virate către conturile respective alte 25,2 miliarde de lei vechi. 
Fundaţiile şi asociaţiile nonprofit, 25 la număr, au fost sprijinite cu 366 de milioane de lei vechi şi s-au mai acordat şi 36 de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 740 de milioane, tot în lei vechi.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI