Topoloveni. Tinerii „Smart Gamers”, premiați la Gală Sportului

La recenta Gală a Sportului din Topoloveni, ediția I, a fost scoasă în evidență nu doar performanța sportivă, ci și rezultatele obținute de tinerii din oraș pasionați de tehnologie.

Astfel, în cadrul evenimentului de la Topoloveni, au fost premiați coderii de la grupa de avansați a clubului „Smart Gamers” de la biblioteca orășeneasca, coordonatori Oana Marinică-Mustățea și Anca Vasiliu.

Cei 10 membri au avut în cei 2 ani de activitate un parcurs frumos, încheiat cu ocuparea locului al III-lea la Târgul Național de Știință și Tehnologie „Code Kids” organizat de Fundația Progress în luna noiembrie la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București.

„Clubul Smart Gamers reprezintă un exemplu de bune practici în educația non-formală, demonstrând că tinerii din orașele mici pot concura cu succes la nivel național și pot atinge performanțe de excepție în domeniul tehnologiei” – a transmis, într-o postare, Biblioteca Orașului Topoloveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.