Testele pentru elevi s-au epuizat. Testarea ar putea fi întreruptă

Testarea elevilor s-ar putea opri, deoarece nu există suficiente teste Testarea elevilor s-ar putea opri de săptămâna viitoare, deoarece nu există suficiente teste.

Ministerul Educaţiei a notificat Ministerul Sănătăţii despre această situaţie şi a solicitat să i se transmită urgent graficul de aprovizionare.

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Elevilor consideră procedura de testare trebuie actualizată şi clarificată, astfel încât să cuprindă modul de raportare a rezultatului, precum şi responsabilitatea cu privire la asamblarea kiturilor.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor Bucureşti-Ilfov, Eugen Ilea, este de părere că procedura de testare a elevilor a fost, de la început, greşită.

Eugen Ilea: ”Aşteptăm să vedem dacă se vor mai face achiziții şi vor mai fi distribuite către copii și în următoarea săptămână testele respective. De la început s-a pornit greșit în aplicarea acestor teste. Noi ţinem legătura cu diverse alte entități ale părinților, din diverse state europene. Acolo, indiferent că aceste teste vin în cutii de 25, 50 sau 100 de bucăți, cutia întreagă ajunge la familie, astfel încât să nu putem vorbi de compromiterea testelor, așa cum s-a procedat în România. Acestea au fost desigilate și preambalate în unitățile școlare, trecând prin mai multe mâini.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here