Temperaturi record! Zile cu 20 de grade Celsius, în februarie! 

Vremea se va răci în următoarele zile, apoi se arată din nou primăvară. În plus, luna februarie ar putea înregistra un nou record de căldură a anunțat Elena Mateescu, director al ANM

Traversăm o perioadă mai caldă decât în mod obișnuit, chiar dacă în continuare, mai ales în zonele centrale, nordice ale țării, maximele nu vor depăși 6-8 grade Celsius. 

De la mijlocul săptămânii, mai precis de joi, vom consemna temperaturi în creștere de la o zi la alta și este posibil ca sfârșitul de săptămână să aducă chiar valori de 17-18 grade, posibil sâmbătă și duminică 19-20 de grade Celsius, local în partea de sud și sud-est a țării, așa cum arată informațiile la acest moment.

Până atunci însă, vorbim și de ploi locale, mai ales în partea de vest, centru-nord a țării, cu valori ale cantităților de precipitații cuprinse între 10-15 l/metru pătrat, iar la munte vorbim de posibilitatea să mai consemnăm la altitudini mai mari de 1.500 m precipitații mixte, adică lapovițe și ninsori.

În contextul în care întreaga lună februarie a fost caracterizată de valori de temperaturi cu mult peste ceea ce ar fi normal pentru o lună februarie în țara noastră, la acest moment putem aprecia că înregistrăm o abatere termică pozitivă record 6,7 grade față de normalul termic al unei luni februarie în țara noastră.

În condițiile în care, așa cum arată și cum am menționat datele până la sfârșitul ultimei luni din iarna 2023-2024, este posibil ca luna februarie din acest an să înregistreze un nou record, ca fiind printre cele mai călduroase luni februarie din istoria măsurătorilor meteorologice în țara noastră, ținând cont că în 2016, februarie a avut o abatere termică pozitivă de 5,7 grade Celsius„, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, duminică, la Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.