Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș și cei ai Secției de Poliție Rurală Schitu – Golești au acționat în perioada 14 – 15 iulie, în târgul anual ”Sf. Marina” de pe raza comunei Berevoeşti, în vederea prevenirii şi combaterii sustragerilor de animale, precum și a respectarii normelor sanitar veterinare privind transportul şi comercializarea de animale şi produse de origine animală. Polițiștii au dat 19 sancțiuni contravenționale, conform H.G 984/2005, în valoare totală de 7160 de lei.

De asemenea, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Golești au identificat pe E.S, de 19 ani, din com. Leordeni, respectiv pe M.F., de 36 de ani, din Ștefănești care dețineau, fără documente, două cabaline care figurau ca fiind sustrase de pe raza comunei Hârtiești, Argeș, respectiv a orașului Pucioasa, județul Dâmbovița.

Cabalinele au fost predate unităților de poliție competente în vederea restituirii către părțile vătămate și continuării cercetărilor.

Comments

comments