Cercetată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă sesizată, în seara zilei de 06 iunie, de C.I.A., de 20 de ani, din comuna Poiana Lacului, județul Argeș.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că fapta sesizată nu se confirmă, persoana nefiind deposedată prin violență de o poșetă ce conținea un telefon mobil și mai multe bunuri personale, telefonul fiind amanetat de catre aceasta la o casa de amanet din municipiul Pitești.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, dosarul penal să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de clasare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie și trimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 268 din Codul Penal.

Comments

comments