Tânăr tăiat cu cuţitul în centrul Piteştiului. Atacatorul e căutat de Poliţie

Atacat cu cuţitul de un necunoscut, în plin centru al Piteştiului! Cel puţin aşa susţine un tânăr de 34 de ani care a solicitat ajutorul Poliţiei, fiind găsit cu tăieturi la braţ şi picior în spatele Policlinicii de pe bulevardul I.C. Brătianu. A fost dus la spital şi tratat, dar pentru că rănile nu prezentau pericol, a fost deja externat! Poliţiştii îl caută acum pe agresor şi au văzut deja o parte dintre imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.

Referitor la acest caz, Poliţia a emis și o comunicare oficială:

„În ziua de 25 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către un tânăr de 34 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-ar fi tăiat cu un cuțit, în timp ce se afla în apropierea unui bloc de locuințe din Pitești.

La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, stabilind că cele sesizate se confirmă. Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești.

Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri, în urma investigațiilor stabilindu-se că a suferit leziuni prin tăiere, fără ca acestea să îi pună viața în pericol.

La acest moment se desfășoară verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun” se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.