Tânăr din Pitești jefuit de un alt tânăr! L-a amenințat cu un cuțit

2,355 views

Tânăr din Pitești jefuit de un alt tânăr! L-a amenințat cu un cuțit. Miercuri seara (31 iulie), polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și au reținut un tânăr din Bascov.

Din cercetări s-a stabilit că tânărul, de 25 de ani, ar fi deposedat pe un alt tânăr de 22 de ani, din Pitești, de suma de aproximativ 800 de lei, amenințându-l cu un cuțit pentru a-și asigura scăparea.

”După administrarea probatoriului, împotriva tânărului a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments