„TALKING TOILETS”, un concept nou, în premieră la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești

0
143
Credit Foto: Dan Susa

„TALKING TOILETS”, un concept nou, în premieră la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești. La început de toamnă, Teatrul ”Alexandru Davila” Pitești deschide stagiunea teatrală 2021-2022 cu cea dintâi premieră. Pe 5 septembrie, la ora 19.00, în sala mare, vom vedea un spectacol cu totul special, poate chiar inedit pentru publicul argeșean, fie că vorbim de text, de sunet și lumini sau chiar de titlu: ”Talking Toilets”. Și mai special este faptul că spectacolul este un concept al tânărului regizor Botond Nagy, unul dintre cei mai talentați regizori ai tinerei generații, un regizor care exprimă în conceptele lui mult curaj, viziune și franchețe.

Credit Foto: Dan Susa

Botond Nagy este un regizor cu un univers propriu, marcant, uşor de recunoscut.  Are o atmosferă specifică, ba chiar şi soluţii tehnice concrete emblematice, o ambianţă audiovizuală şi o atitudine care îi sunt caracteristice. Anul trecut a fost nominalizat la premiile UNITER pentru regia spectacolului ”Nora”, iar anul acesta a fost distins cu Premiul Ministerului Resurselor Umane pentru cea mai bună regie – Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda- Ungaria.

Montează în cele mai importante teatre din țară, printre care amintim Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu sau în străinătate cum ar fi Teatrul Național Experimental „Kujtim Spahivogli” din Tirana, Albania.

Acest demers teatral va putea fi vizionat de publicul argeșean pe scena Teatrului ”Alexandru Davila” Pitești prin intermediul spectacolului ”Talking Toilets”, un spectacol al regizorului Botond Nagy, scenografia fiind realizată de cunoscutul scenograf, Dragoș Buhagiar.

În această stagiune, Teatrul ”Alexandru Davila” Pitești va aduce multe noutăți artistice pe scenă pentru publicul iubitor de teatru, dorind să angreneze mulți artiști tineri în proiecte artistice cu concepte noi și diferite pentru a atrage în sala de spectacol și publicul tânăr.

Francis Bacon întotdeauna creează niște perechi sau cupluri de forme, care nu povestesc absolut nicio poveste. Același Bacon spune, că pictura nu are voie să reprezinte sau să descrie un model și nici să spună o poveste.

Spectacolul Talking Toilets exploatează tensiunea, granițele dintre spațiile noastre personale și comune, fiindcă din spațiile noastre comune le fabricăm pe cele personale, iar în cele personale încercăm să introducem experiențele elementare comune.

Dar ce mai poate fi azi apropiat de personal? Când și cum ajungem la acel personal și cât poate să dureze? Mă uit la o toaletă din benzinărie, unde ea mă privește cu tăcerea unui viol petrecut poate nu demult. Sau cu nostalgia unei dragoste consumate prea devreme. Există lucruri în viață, care există și totuși ochiul tău nu le poate vedea. Ai văzut vreodată ceva uimitor, ceva ce nimeni altcineva nu le poate vedea? De ce unele lucruri sunt ascunse vederii tale? Este viața noastră un puzzle? Sunt momente, când neoanele se sting, atunci capacele de plastic se ridică și toaletele încep să plângă. Plâng în locul nostru, iar bazinele lor, sunt umplute noaptea prin conducte minuscule lacrimale. Există o zi, când apare tristețea, apoi ne întrebăm, tristețea care face să urle inima în noi, se va sfârși vreodată?”, Botond Nagy, regizorul spectacolului.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Constantin Cotimanis – voce, Ada Dumitru, Gogu Preda, Alina Diaconu, Ionuț Oanță, Adriana Drugulescu, Tatiana Serghi și balerinii Andreea Drugulescu, Lucreţia Preda, Lorena Costache, Maria Popa, Valentin Dobriță, Vlad Sandu.

Spectacolul are o durată de 70 de minute şi se adresează persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.mystage.ro – https://www.mystage.ro/spectacole/talking-toilets-2689?af=57 şi de la Agenţia de bilete a teatrului.

Atenționare: Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanșa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here