Sute de călușari din Argeș și din județele învecinate au jucat la cea de a treia ediție a festivalului „Rusaliile la Pitești”

În sâmbăta Rusaliilor, sute de călușari din Argeș și din județele limitrofe au jucat la cea de a treia ediție a festivalului „Rusaliile la Pitești”.

Cetele călușari au defilat în paradă din Piața Vasile Milea până la Grădina de Vară, unde au făcut spectacol, la final întrecându-se în rapiditatea și acuratețea execuției mișcărilor specifice satelor din care provin.
În fruntea alaiului s-a aflat cel mai longeviv călușar din țară, #PetreMăsală, vătaful din #Stolnici, declarat Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii, Florea Anghelache, de 66 ani, din #Hârsești, câștigătorul ediției de anul trecut a Întrecerii Individuale a Călușarilor, și Bogdan Panțiru, 23 de ani, din #Bârla, inițiatorul acestei Întreceri.
Festivalul a fost organizat de Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, prin Scoala Populara de Arte si Meserii Pitesti, sub coordonarea managerului Elena Iagăr și s-a bucurat de prezența unor reputați specialiști în patrimoniu cultural imaterial la nivel național, a vicepreședintelui Consiliului Județean Adrian Bughiu și a Roxanei Stoenescu, directorul executiv al Direcţiei Cultură, Turism şi Tineret din Consiliul Județean Argeș.
Din juriul festivalului au făcut parte: prof. univ. dr. habil. Gabriela Nedelcu-Păsărin, președintele Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Ministerul Culturii, Dr. Silvestru Petac, președintele Grupului de Monitorizare a Călușului pentru UNESCO, Dr. Cristian Mușa, cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, Dr. Ion Tița-Nicolescu , cercetător științific la Muzeul Golești, Prof. Nicolae Oprea, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, Petre Măsală Tezaur Uman Viu, Bogdan Panțiru, student la Etnologie – Universitatea din Cluj Napoca.
Festivalul a fost prefațat de simpozionul național „Călușul- tradiție în contemporaneitate”, la Complexul cultural Casa mârghienilor din Lunca Corbului, în parteneriat cu Asociația civică Pro Mârghia.

„Ca o noutate care ne-a bucurat enorm pe noi, cei din Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și membrii din Comisia de Monitorizare a Călușului, acest festival a fost prefațat de un simpozion cu impact național în care specialiștii și-au spus opiniile referitoare la viabilitatea acestui ritual și mai ales la cum este conservat astăzi în vatra satului. Ceea ce se întâmplă acum este spre toată lauda dumneavoastră. Această punere în scenă de către călușari și vătafi înseamnă valorizarea acestui joc, a acestui ritual, a acestui obiecei în complexitatea lui, din perspepectiva celor care performează” – prof. univ. dr. habil. Gabriela Nedelcu-Păsărin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.