Supărat pe vecina, i-a făcut praf mașinile. De trei ori!

Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată. Supărat rău pe vecina de gard, acesta a găsit de cuviință să se răzbune pe mașinile femeii. Și nu doar o dată, ci de trei ori! După ultima ispravă, polițiștii au decis să îi întrerupă seria frustrărilor și să îi dea timp de gândire, la răcoare! Este posibil însă ca judecătorii să îi prelungească perioada. Mai ales că a fost filmat şi există astfel suficiente probe împotriva sa.

„În ziua de 21 octombrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii distrugere în formă continuată.

Polițiștii au fost sesizați în ziua de 18 octombrie a.c., de o femeie de 63 de ani, din Rucăr, despre faptul că un vecin, în vârstă de 74 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi provocat distrugeri la autoturismele sale, în mod repetat (3 acte materiale) în perioada ianuarie – octombrie 2025, prin înțeparea anvelopelor și spargerea parbrizului.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei” a transmis Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.