Sudul judeţului a salvat PSD în Argeş de la un dezastru la alegerile europarlamentare

1,290 views

O analiză la rece a rezultatului obţinut de PSD în Argeş la alegerile europarlamentare arată un fapt cât se poate de clar: organizaţiile din colegiul de sud al judeţului au salvat PSD în Argeş de la dezastru. Practic, fără rezultatele obţinute în cele 19 comune şi un oraş din sudul Argeşului, PSD (78.327 voturi – 29,16%) ar fi fost depăşit de PNL, care s-a clasat pe locul 2 (cu 61.538 voturi – 22,91%).

Dar, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Pe lângă primari şi preşedinţi de organizaţii, cel mai mare merit îi aparţine vicepreşedintelui CJ Argeş, Ion Mânzână, coordonatorul colegiului din sud, care, alături de senatoarea Cristina Stocheci şi Dani Stancu, liderul PSD Costeşti, a făcut minuni şi a salvat PSD-ul de la un dezastru: clasarea partidului pe locul 2, după PNL.
Şi, pentru că vorbim de cifre, nimeni nu poate contesta supremaţia sudului în rândul PSD la alegerile europarlamentare din Argeş.

În zona de sud, PSD a obţinut cel mai mare scor din judeţ. La Râca procentul a fost 89,41%.

Tot în zona de sud, PSD a obţinut al doilea scor pe oraşe, la doar 0,13 procente în spatele Topoloveniului. La Costeşti, oraş condus de un primar liberal, Mânzână şi echipa lui au obţinut 28,55%, fiind la o distanţă de doar 134 de voturi de a câştiga în faţa celor din PNL 31,94%.
În ce priveşte procentul de peste 50%, din cele 9 localităţi unde PSD a obţinut acest scor la nivelul judeţului, 5 sunt din zona de sud (Râca 89,41%, Popești 59,59%, Ungheni 56,18%, Hârsești 55,12%, Recea 54,31%).

Tot la capitolul bile albe poate fi trecut şi rezultatul de la Buzoeşti, unde PSD s-a clasat pe primul loc, deşi comuna este condusă de un primar liberal. Sub coordonarea lui Mânzână şi a echipei sale, preotul Ion Dulduruc, preşedintele PSD Buzoeşti, a turat motoarele la maxim în campanie şi a obţinut 33,76%, faţă de 24,44% cât a obţinut PNL.

Iată şi rezultatele finale obţinute în toate cele 20 de localităţi din zona de sud:

Ciomăgești 36,17%
Cuca 42,35%
Cocu 39,15%
Uda 33,92%
Poiana Lacului 27,20%
Săpata 44,64%
Lunca Corbului 41,79%
Stolnici 49,06%
Hârsești 55,12%
Bârla 28,73%
Costești 28,55%
Buzoești 33,76%
Ungheni 56,18%
Căldăraru 36,58%
Miroși 49,67%
Râca 89,41%
Recea 54,31%
Izvoru 26,06%
Popești 59,59%
Vedea 36,11%.

Comments

comments