Potrivit lichidatorului judiciar PricewaterhouseCoopers, omul de afaceri Nicolae Sarcină nu va mai cumpăra cele patru magazine PIC care le-au aparţinut fraţilor Ilie şi Cornel Penescu, şi nici terenul de 78.900 mp situat în comuna Blejoi. Tranzacţia a picat, iar respectivele proprietăţi urmează să fie scoase la vânzare de lichidator, ofertele fiind aşteptate până la data de 30 aprilie a.c.
La acest moment, firma „Succes”, deţinută de Nicolae Sarcină, are închiriate spaţiile ce au aparţinut societăţii PIC din Piteşti şi Craiova în care îşi desfăşoară activităţi de comerţ. După ce reţeaua PIC a intrat în insolvenţă în anul 2009, omul de afaceri Nicolae Sarcină a închiriat cele două magazine, făcând precizarea că urmează ca, pe viitor, să cumpere respectivele clădiri, dar şi pe celelalte două care le-au aparţinut fraţilor Penescu, situate în Oradea şi Călăraşi. În plus, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii PIC, Sarcină îşi luase angajamentul că va achiziţiona şi terenul de la Blejoi.
La începutul acestei săptămâni însă, lichidatorul judiciar a anunţat că firma „Succes” a renunţat la tranzacţie, preferând să ocupe, în regim de chirie, spaţiile din Piteşti şi Craiova, până la vânzarea acestora. Aşa cum cei de la PricewaterhouseCoopers au stabilit planul de reorganizare, magazinul de la Piteşti a fost evaluat la suma de 5 milioane de euro, cel de la Oradea la 4,56 milioane de euro, spaţiul din Călăraşi la 4 milioane de euro, cel din Brăila –  3,9 milioane de euro, hipermarket-ul din Craiova la 3,1 milioane de euro, iar terenul de la Blejoi – la 1,9 milioane de euro.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI