Succes important pentru juniorii 2011 ai lui FC Argeș: au câștigat turneul Enjoy Summer Cup Brașov!

Succes important pentru echipa de juniori ai lui FC Argeș – grupa 2011, care și-au adjudecat trofeul Turneului Enjoy Summer Cup organizat de Fotbal Club Colțea 1920 Brașov. Meciurile s-au jucat la Baza Sportivă Celta Brașov din Târlungeni, un complex sportiv de înalt nivel, iar la turneu au participat 8 echipe de copii, majoritatea cu un an mai mari decât juniorii piteșteni!

Astfel, FC Arges a fost desemnată câstigătoare la categoria 2010-2011 după o finală decisă la lovituri de departajare cu clubul gazda, Colțea 1920 Brasov. Podiumul a fost completat de Steagul Roșu Brașov.

Turneul s-a desfășurat pe durata a trei zile 17-19 mai, cu câte două meciuri zilnic.

O competiție extrem de grea, cu echipe valoroase ce beneficiază de condiții de antrenament și sprijin financiar de nivel foarte înalt. Printre Academiile participante s-au numărat cele din Bacău, ce au ca sponsor principal compania Dedeman, și Sepsi Sfântu Gheorghe. Asta, în condițiile în care juniorii piteșteni au rămas fără bază de antrenament după demolarea stadionului Nicolae Dobrin și se antrenează „pe o carpetă”, după cum glumește un părinte, adică o suprafață cât nici un sfert de teren normal, câte trei echipe simultan!

Tocmai de aceea victoria piticilor piteșteni este cu atât mai valoroasă! În plus, FC Argeș grupa 2011, antrenată de Șerban Alin George, a jucat majoritar cu adversari din grupa 2010, iar la vârsta lor un an diferență se vede la capacitatea de efort fizic și forță.

S-a jucat în sistem 11 la 11, pe teren mare de iarbă, în condițiile și regulile U15. Echipa este însă obișnuită cu astfel de condiții datorită faptului că joacă în campionat la U15.

La turneu au fost prezenți, cu ochii după noi fotbaliști de valoare, și doi scouteri, ai echipelor Sepsi și Rapid.

Echipa câștigătoare:
1. Stoica Darius
2. Stanică Vlad
3. Stroescu Daniel
4. Uță Erick
5. Micu Sebastian
6. Chiricioiu Eric
7. Ungureanu Patrick
8. Serban Matei
9. Cîrstea Ianis
10. Cismaru Lucas
11. Mituică Cristian
12. Șerban Rareș
13. Dică Ianis
14. Avram Andrei
15. Drăghici David
16. Botan Darius
17. Mocioc Petrut
18. Firicel Ionut
19. Bîlea Vlad
20. Ciocîltea Luca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.