Sturioni găsiți în lada frigorifică și amenzi de 230.000 de lei aplicate de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au aplicat sancțiuni severe în valoare de 230.000 de lei chiar în prima zi a unei acțiuni de control de amploare în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Inspectorii au descoperit sturioni pescuiți ilegal și un operator HoReCa care polua direct fluviul Dunărea.

În cadrul verificărilor la un operator economic din domeniul HoReCa, comisarii au descoperit 7 exemplare de sturion din specia păstrugă. Peștii erau ascunși într-o ladă frigorifică.

Deoarece sturionii sunt protejați prin lege, iar pescuitul și deținerea lor sunt stricte interzise, GNM a solicitat sprijinul Serviciului de Poliție Delta Dunării (I.G.P.R.). Polițiștii au confiscat peștii și au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.

Același agent economic din industria ospitalității a fost prins în timp ce evacua ape uzate direct în Dunăre. Pentru această poluare gravă a unui emisar natural, firma a primit o amendă de 100.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.