Străzi închise în Pitești! Începe Raliul Argeșului

sursa foto: Facebook Raliul Argeșului
Serviciul Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Pitești informează că, începând cu data de 20 mai, ora 07:00, și până în data de 22 mai, ora 20:00, datorită desfășurării competiției „Raliul Argeșului 2022”, se va închide circulația pe strada Teiuleanu, tronsonul cuprins între intersecția „Maria Teiuleanu” – Calea Craiovei, zona Maestro, până la intersecția cu Bd. I.C. Brătianu.
De asemenea, va fi închisă circulația publică pe strada Nicolae Dobrin, între intersecția cu strada Smeurei, intersecția cu strada Războieni și intersecția cu strada Eroilor, zona Spitalului de Pediatrie Pitești, în perioada 20 mai, ora 20:00 – 21 mai, ora 22:00.
Recomandăm conducătorilor auto să evite tranzitarea zonelor menționate, iar celor ce doresc să circule în aceste zone să respecte semnalele și dispozițiile polițiștilor locali rutieri, semnificația diferitelor tipuri de indicatoare rutiere și să adopte o manieră de calm la volan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here