Ştefan Benonie de la Aninoasa va candida din nou pentru funcţia de primar! Ştefan Benonie, primarul în funcţie de la Aninoasa, va candida din nou pentru funcţia de primar, chiar dacă Tribunalul Argeş i-a invalidat săptămâna trecută noul mandat, câştigat la alegerile din 28 septembrie!

Situaţia de la Aninoasa este una pe cât de complicată, pe atât de hilară. În urmă cu mai mulţi ani, Ştefan Benonie a fost declarat de ANI incompatibil pentru că, în timp ce era primar, a fost şi reprezentant într-un consiliu de administraţie al unei şcoli. După lupte crâncene în justiţie, el a câştigat atât împotriva ANI, cât şi împotriva ordinului de prefect prin care era suspendat din funcţie, astfel că a putut rămâne primar în mandatul respectiv. Aceleaşi decizii i-au permis şi să candideze din nou! Numai că, după scrutin, când s-a ajuns la validare, deşi a trecut în primă instanţă de Judecătorie, prefectul judeţului a făcut recurs şi Benonie a pierdut la Tribunal! În consecinţă, la Aninoasa vor fi reluate alegerile.

Dar Benonie nu se lasă şi e decis la ca scrutinul ce va fi organizat în curând… să candideze din nou! Pentru că, spune el, deşi a câştigat toate procesele, decizia Tribunalului s-a bazat pe faptul că ar mai fi fost valabile interdicţiile de a candida. Însă, acestea expiră… în noiembrie! Şi în aceste condiţii, e decis să tragă de timp, ca edil în funcţie, ca să poată organiza alegerile după data la care îi expiră interdicţiile, să fie sigur că nu mai are nimeni nimic de comentat!

Reamintim, la prima încercare rezultatele au fost următoarele: Ştefan Benonie (PSD) – 49, 23%, candidatul Pro Romania, Vasile Cătălin Dina – 23,68% din voturi, Florin Mastan (PNL) – 17,24% şi Gheorghe Şimon (PPUSL) – 7,63%.

Comments

comments