Camera Deputaților a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, o propunere legislativă care prevede că Ministerul Tineretului şi Sportului acordă sportivilor de performanţă tichete valorice lunare de 150 de lei, utilizabile pe teritoriul României. „Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă”, se arată în propunerea legislativă.

Potrivit propunerii legislative, tichetele de sportiv sunt bilete de valoare care se acordă exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă şi sunt utilizabile doar pe teritoriul României. Tichetul de sportiv are valabilitate de un an de la data emiterii, potrivit legii.

Comments

comments