Spitalul Județean a rezolvat problema funcționării angiografului. Pacienții cu infarct sunt tratați la Pitești

Începând de marți, 6 august, după o pauză de o săptămână, angiograful de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și-a reluat activitatea! În perioada următoare, echipele medicale vor putea asigura cazurile grave, urgențele.

Vă anunțăm că, începând de astăzi, procedurile realizate cu angiograful au fost reluate la Spitalul Județean de Urgență Pitești. În cursul zilei a fost realizată prima intervenție de angiografie cu sistemul hemodinamic împrumutat care s-a dovedit compatibil cu restul sistemului de la spitalul nostru. Facem demersuri în continuare pentru ca noul sistemul hemodinamic să fie adus într-un timp cât mai scurt. Ne cerem scuze pentru perioada în care nu am putut asigura serviciile de angiografie în aceste zile și vă dăm asigurări că vom face și în continuare tot posibilul pentru asigurarea de servicii medicale de calitate pacienților din județul Argeș și nu numai!” a anunțat conducerea spitalului.

În același timp, facem eforturile pentru aducerea într-un timp cât mai scurt a sistemul hemodinamic la spitalul nostru.

Îi mulțumesc managerului Adrian Dumbravă pentru că a reușit într-un timp record să găsească soluții pentru a repune în funcțiune angiograful, după ce vechiul sistem s-a defectat și, din cauza demersului făcut prin care ne-a fost blocată hotârârea de Consiliu prin care alocam fonduri pentru un nou sistem, spitalul a fost în imposibilitatea de a finaliza achiziționarea unui nou sistem care ar fi fost în această perioadă o soluție de rezervă.

Sper că argeșenii au înțeles situația și le dau asigurări că rămânem aceiași oameni determinați să dezvoltăm și să asigurăm condiții medicale cât mai bune în județul Argeș a anunțat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.