Sportul cu motor va marca debutul ediției de anul acesta a Zilelor Municipiului Câmpulung.

Clubul Sportiv Brothers Motorsport, care organizează de mai mulți ani Trofeul Câmpulung de viteză în coastă, în parteneriat cu Primăria Câmpulung, oferă iubitorilor de cai-putere, în perioada 16-17 iulie, etapa a IV-a a Campionatului Național de Rally Cross. Competiția este organizată sub egida Federației Române de Automobilism.

Sub titulatura Cupa Câmpulung Muscel, pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos (lângă fosta rampă de gunoi a municipiului) – coordonate 45°17’00.1″N 25°01’43.3″E – fanii sportului cu motor vor avea parte de un spectacol total, chiar dacă numărul competitorilor nu este la fel de mare ca la viteză în coastă, datorită specificității Campionatului de Rally Cross. 

Cu toate acestea, traseul pregătit de organizatori, precum și faptul că vor fi șase mașini care vor lua startul concomitent reprezintă condimentele care asigură spectacolul garantat.  Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 16 iulie, inclusiv.

Organizatorii roagă spectatorii care vor fi prezenți pe platou să urmeze indicațiile pentru asigurarea securității lor fizice. De asemenea, spectatorii care vor veni pe DN 73, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului.

Programul Cupei Câmpulung Muscel

START ZIUA I –€ 16 iulie

Recunoașteri și Antrenamente Cronometrate –・ora 11:00 –・12:30
Manșa I – sâmbătă, ora 13:00 –・14:00
Manșa II –sâmbătă, ora 14:00 –・15:00

START ZIUA II –€17 iulie

Recunoașteri – ora 10:00 –・11:00
Manșa III-  ora 11:00 –・12:00
Finalele –  ora 12:30 –€・14:30

Afișarea rezultatelor provizorii: duminică, 17 iulie 2016, ora 14:30
Afișarea rezultatelor definitive: duminică, 17 iulie 2016, ora 15:00

Festivitatea de premiere: duminică, 17 iulie 2016, ora 15:00

Comments

comments