Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, este noul președinte interimar al Camerei Deputaților

0
72

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, este noul președinte interimar al Camerei Deputaților. Interimatul lui Florin Roman la șefia Camerei Deputaților a expirat astăzi, astfel încât Sorin Grindeanu a devenit noul șef interimar al Camerei. 

Acesta ar putea fi primul semnal că se formează o posibilă alianță între PSD și PNL. 

În acest moment au fost 7 voturi pentru Sorin Grindeanu, pentru a prelua șefia Camerei Deputaților ca interimar pentru următoarele două săptămâni. 

PSD va lua în considerare suspendarea președintelui Iohannis dacă se alătură și USR demersului, anunță Sorin Grindeanu

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că, în momentul în care USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, social-democraţii vor discuta şi ei acest subiect în Consiliului Politic Naţional al partidului.

„Văd în discuţii din ultimele săptămâni acest subiect. Nu a fost pe ordinea de zi astăzi a Consiliului Politic Naţional, dar, sigur, dacă domnul Cioloş vine şi aduce şi dânsul în discuţie acest lucru, putem discuta de ce să se întâmple lucrul acesta.”, a afirmat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul PSD. 

„După ce nu avem Guvern, probabil că ar fi, din viziunea unora, necesar să nu avem nici preşedinte. Hai să îl vedem pe domnul Cioloş. (…) Dacă vine domnul Cioloş să susţină acest demers, în mod sigur vom face o şedinţă de urgenţă a Consiliului Politic Naţional să clarificăm punctul de vedere al PSD”, a afirmat acesta.

„Noi vă spunem de şapte ani că Iohannis nu e potrivit pentru a conduce România. Noi, PSD. O majoritate, şi în 2014, şi în 2019, de români au hotărât că e potrivit. Ne cereți tot nouă acum, cei care vă spunem de șapte ani că nu e potrivit, să părem că noi nu suntem de acord. Nu. Noi vrem să cântărim foarte bine acest demers, pentru că am mai făcut două de acest tip, în 2007 şi 2012, şi nu au fost încununate de succes.

Ce încerc eu să spun acum este că în momentul în care vine şi USR lângă demersul iniţiat de alţii, în mod sigur va fi o temă pe care să o luăm în discuţie”, a explicat Sorin Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here