Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Doar 77% din absolvenţii de liceu s-au înscris la Bacalaureat

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Doar 77% din absolvenţii de liceu s-au înscris la Bacalaureat. Numărul elevilor care s-au înscris la Bacalaureat 2021 pentru acest an este mai mic decât cel de anul trecut, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, duminică, la Antena 3. Mai exact, este vorba de 77% din numărul elevilor din clasele terminale care s-au înscris la Bacalaureat 2021.

„114.143 de elevi s-au înscris la Bacalaureat, 77% din numărul elevilor din clasele terminale, din promoţia curentă. Încă 19.520 sunt înscrişi la Bac din promoţia anterioară. Anul trecut au fost aproape 125.000 înscrişi din promoţia curentă, deci mai mult ca anul acesta. Şi peste 31.000, faţă de 19.000. din promoţia anterioară, anul acesta. Deci numărul este mai mic şi procentual, şi în valoare absolută. Acest lucru poate avea drept explicaţie, în primul rând, faptul că această perioadă de criză sanitară i-a îndepărtat pe elevi de şcoală, au pierdut contactul cu şcoala pentru o lungă perioadă de timp„, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here