SONDAJ: În Argeş, PSD și PNL, scăderi dramatice în intențiile de vot! Mişcarea Populară se află la nici 3 procente în spatele PNL

0
304

Un sondaj realizat la nivel naţional, în perioada 2 – 6 decembrie 2015, relevă faptul că PNL devansează uşor PSD la intenţiile de vot (35% faţă de 34%), iar Mişcarea Populară urcă pe locul al treilea, cu 7,5% din intenţiile de vot, pe fondul noului tip de discurs, în ton mai radical, al lui Traian Băsescu.

 

Barometrul “Piața Politică” a fost realizat de Agenția de Rating Politic în perioada 2 – 6 decembrie 2015, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României de 950 de persoane, cu interviuri telefonice şi are o eroare de 3,2%.

60% dintre cei intervievaţi consideră că actualele partide se pot reforma, iar corupţia rămâne principala problemă de credibilitate a candidaţilor la alegeri – aproape jumătate (48,5% dintre participanţii la sondaj) fiind de această părere.
De asemenea, sondajul relevă că doar 41% dintre români s-ar prezenta la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri.

Iată şi cum arată intenţiile de vot la întrebarea: dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cu ce partid aţi vota?:

PNL – 35%
PSD – 34%
Mişcarea Populară – 7,5%
ALDE – 6,5%
PRM – 5%
UDMR – 4%
UNPR – 2,5%
PNTCD – 2,5%
M10 – 1,5%
PSRO – 1,5%

În aceeaşi perioadă a fost realizat un sondaj şi la nivelul judeţului Argeş.  Volumul eşantionului a fost de 1.634 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia Argeşului de 18 şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3%, la un grad de încredere de 95%. Chestionarele au fost aplicate în toate oraşele judeţului şi în peste 45 de comune. Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populației din 2011. Faţă de sondajul efectuat la nivel naţional, cel de la Argeş arată o scădere dramatică a celor de la PSD şi PNL în intenţiile de vot. Surprinzător, singurul partid din Argeş aflat în creştere, faţă de sondajul de la nivel naţional, este Mişcarea Populară. Partidul condus de Cătălin Bulf se află la nici 3 procente în spatele PNL, iar ALDE nu trece pragul electoral.

Iată şi cum au răspuns argeşenii la întrebarea: dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cu ce partid aţi vota?

Niciunul – 49,51%
Partidul Social Democrat (PSD) – 26,38%
Partidul Naţional Liberal (PNL) – 11,05%
Mişcarea Populară (MP) – 8,96%
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) – 4,10%

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here