Una din marile probleme cu care se confruntă Spitalul Județean de Urgență Pitești, la fel ca toate marile unități medicale din țară, este deficitul de personal. Pentru a răspunde nevoilor pacienților noștri, noua conducere a reușit să acopere necesarul la secțiile cele mai afectate și cele mai solicitate prin prisma cazurilor medicale care se prezintă la unitate. De asemenea, au fost scoase la concurs noi posturi de medici.
„Sunt specialități unde avem o lipsă mare de personal, așa cum este cazul la Anestezie – Terapie Intensivă (ATI.) Medicii noștri „veterani” – doctorii Gheorghe Voican și Luminița Galbenu – au făcut eforturi supraomenești să țină această secție. În primăvară ni s-a alăturat și dr. Liana-Alexandra Ciocârlan, un medic apreciat la nivel național. Suntem deja în discuții și lucrurile par să se așeze. Am beneficiat și beneficiem de sprijinul colegilor de la Spitalul din Mioveni, de la foștii noștri colegi care acum activează acolo și putem sigura permanența.
Avem lipsuri și la Psihiatrie. Cu implicarea medicilor de acolo am reluat serviciul de gardă, chiar dacă nu avem o permanență în fiecare zi. Cel puțin jumătate din lună avem gărzi permanente și astfel ne ajutăm în primul rând pe noi, sistemul sanitar, dar și Spitalul din Vedea, care ar fi avut reale probleme să facă față tuturor solicitărilor.
La UPU, desfășurăm chiar în această perioadă un concurs pentru ocuparea unor posturi. Din fericire, există interes și cred că după ce vom inaugura extinderea de la UPU, realizată cu fonduri europene de către Consiliul Judetean Arges, această secție va fi mult mai atractivă.
Dau asigurări pacienților din județul Argeș că depunem toate eforturile pentru a asigura un nivel cât mai ridicat al serviciilor medicale, nu doar prin dotări și îmbunătățirea condițiilor spitalicești, ci și prin asigurarea resursei umane, în ciuda neajunsurilor cu care se confruntă sistemul medical din țara noastră” – a declarat la Arges TV Adrian Dumbravă, manager Spitalul Județean Argeș.