Şoferiţe şi şoferi din Argeş, prinşi băuţi la volan şi fără permise

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri. În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai  structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 206 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 49.564 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 17 permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești, l-au depistat, pe strada Dumbravei, pe  L.G.D., de 43 de ani, din comuna Hârsești, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 334 din Codul Penal.

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, au depistat-o pe M.I.C., de 28 de ani, din comuna Berevoești, care a condus un autoturism, fără a deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, l-au depistat pe drumul comunal Oești-Pămâteni, comuna Corbeni, pe B.T., de 50 de ani, din comuna Corbeni, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, l-au depistat pe  M.M., de 38 de ani, din comuna Stolnici, în timp ce conducea un tractor, aflându-se sub influența băuturilor alcolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Carol I Costeşti, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, l-au depistat pe D.M.C., de 21 de ani, din comuna Hârsești, în timp ce conducea un moped, neînmatriculat sau neînregistrat și fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 334 și art. 335 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.