Sâmbătă, 1 martie 2014, la Piteşti a avut loc constituirea oficială a primei filiale din România a Societăţii Fizioterapeuţilor „Dr. Nicolae Robănescu”, asociaţie profesională ce grupează kinetoterapeuţi şi fiziokinetoterapeuţi, precum şi studenţi la această specialitate, din întreaga ţară.

Evenimentul s-a derulat la sediul Centrului de Kinetoterapie şi Recuperare Medicală „Kineto Promedica Life” şi a fost onorat cu prezenţa de comitetul director de conducere a societăţii la nivel naţional, în frunte cu preşedintele SFDNR, prof. C.F.M. Costin Negrea, precum şi de invitaţi de marcă din domeniul recuperării medicale. Printre aceştia s-a aflat şi dr. Ligia Robănescu, personalitate marcantă a reabilitării neuropediatrice româneşti şi internaţionale, cea care girează asociaţia cu experienţa şi renumele său, în numele soţului, dr. Nicolae Robănescu, întemeietorul recuperării neuropediatrice în România. Alături de domnia-sa au răspuns invitaţiei cadre medicale universitare, precum asist. univ. dr. Diana Bârcă şi dr. Nina Butoianu, medici primari neuropediatri, de la Spitalul Clinic „Alexandru Obregia” Bucureşti şi numeroase cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţe, specializarea Kinetoterapie şi Asistenţă Medicală a Universităţii Piteşti.

Dr. Ligia Robănescu a atras atenţia asupra necesităţii stagiilor clinice medicale de pregătire a studenţilor

„Mă bucur că am găsit aici, la Piteşti, oameni bine pregătiţi şi cu rezultate extraordinare în recuperarea copiilor cu deficienţe neurologice. Asta mă face să stau liniştită, că micuţii pacienţi pe care noi îi diagnosticăm şi tratăm la Bucureşti, sunt pe mâini bune în continuare şi beneficiază de cel mai bun tratament de recuperare cu putinţă!“ a declarat dr. Diana Bârcă. Profitând de faptul că în rândul asociaţiei au intrat şi numeroase cadre universitare piteştene, precum şi foarte mulţi studenţi, dr. Ligia Robănescu, care întreaga sa carieră s-a preocupat de formarea şi perfecţionarea viitorilor specialişti, a insistat pe necesitatea îmbunătăţirii programei universitare. Domnia-sa a atras din  nou atenţia că este trebuie introduse urgent cât mai multe stagii clinice medicale, astfel încât pregătirea teoretică să fie corelată cu cea practică, iar calitatea absolvenţilor instituţiilor universitare de profil să fie din ce în ce mai bună, în favoarea pacienţilor ce au nevoie de serviciile lor. Cu acest prilej a fost aleasă conducerea filialei Argeş a SFDNR: preşedinte – Prof. Pr. C.F.M. Gigi Marta, terapeut Vojta, secretar – Larisa Badea, kinetoterapeut, membru – Luminiţa Toader, kinetoterapeut. Urmând direcţia de acţiune a societăţii la nivel naţional, filiala argeşeană îşi propune să apere drepturile cadrelor medicale din domeniul recuperării medicale şi să organizeze cursuri de formare şi specializare profesională atât pentru cei deja licenţiaţi, cât şi pentru studenţi. Ţinuta evenimentului a fost una deosebită, de înalt profesionalism, aşa cum se doreşte a fi întreaga activitate viitoare, iar oaspeţii din Capitală s-au declarat încântaţi de calitatea de partenerilor lor argeşeni, premisă esenţială pentru o colaborare de înalt nivel.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI