Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti se implică în organizarea programului Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei (ZIMA) – eveniment global de educaţie menit să stimuleze organizarea şi implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei.

În cadrul ZIMA, în anul 2012 a rezultat World Water Monitoring Challenge, un program educaţional internaţional care încurajează oamenii de pretutindeni să testeze calitatea apelor prin efectuarea de monitorizări de bază ale acestora.

Programul, care în prezent este coordonat de EarthEcho International, se desfăşoară anual din 22 martie (când se aniversează Ziua Mondială a Apei) până în 31 decembrie, acţiunea de monitorizare constând în efectuarea, cu ajutorul unor truse speciale, a analizelor apei la 4 indicatori, respectiv: oxigen dizolvat, pH, temperatură şi turbiditate.

Societatea Apă Canal 2000 SA s-a implicat din anul 2004 în desfăşurarea acestui program la nivel local, în acest sens colaborând cu mai multe şcoli din judeţul Argeş ai căror elevi participă la acţiunea de monitorizare a apelor sub supravegherea cadrelor didactice, utilizând truse puse la dispoziţia şcolilor de către societate.

Scopul acestei acţiuni, care face parte din Programul Educaţional Piky, este formarea unei atitudini de respect pentru natură şi dezvoltarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător.
De Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei reafirmăm faptul că apa curată înseamnă viaţă şi vieţile noastre depind de modul în care protejăm calitatea apelor noastre.

„€Toate vieţuitoarele – plante, animale şi oameni – au nevoie de apă curată. În calitate de consumatori de apă şi cetăţeni ai planetei Pământ trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru influenţa pe care o avem asupra calităţii apei.“

Mai multe informaţii legate de acest program se pot afla accesând site-ul: www.monitorwater.org .

Comments

comments