Slujbă de mulţumire în biserici de Ziua Naţională a României

De Ziua Naţională a României, vineri, 1 decembrie 2023, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918, autentice personalități morale, politice și culturale.

Reamintim că pentru a cinsti memoria eroilor români a fost edificată şi Catedrala Națională din București, cu hramurile Înălțarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României.

La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârșită începând cu ora 12.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.